Atentionarea meteorologilor: Ce ne asteapta in urmatoarele decenii

Postat de pe 29 august 2014
incalzire-globala

Cercetatorii din domeniul schimbarilor climatice au pictat un tablou sumbru din punct de vedere meteorologic pentru deceniile care urmeaza, printre care se numara episoade polare si canicule extreme, intensificarea turbulentelor dar si valuri oceanice uriase. Toate acestea au fost prezentate in cadrul unui Congres care a avut loc saptamana trecuta la Montreal.

In urma iniativei lansate de Organizatia Meteorologica Mondiala (WMO), o agentie ONU, circa 1.000 de specialisti au supus dezbaterii tema “ce rezerva viitorul in meteorologie”.

Dupa aproximativ zece ani de la intrarea in vigoare a Protocolului de la Kyoto, care viza reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, problema nu se mai pune daca incalzirea globala a Terrei va avea loc sau nu.

Conform cercetatorului Jennifer Vanos de la Universitatea Texas Tech, incalzirea globala este ireversibila, iar populatia mondiala este intr-o continua crestere, fapt deloc imbucurator.

In primul deceniu al secolului XXI, temperatura medie de la suprafata planetei a crescut cu 0,47 grade Celsius. Cresterea temperaturii cu un grad Celsius se traduce prin generarea cu 7% mai multi vapori de apa in atmosfera iar, datorita faptului ca evaporarea este principalul mod in care fluxurile sunt puse in miscare in atmosfera, se prevede o accelerare a fenomenelor meteorologice.

Accelerarea este de prevazut cu atat mai mult cu cat comunitatea stiintifica preconizeaza o crestere cu circa doua grade Celsius a temperaturii medii la suprafata Pamantului pana in anul 2050.

Simon Wang, cercetator al Universitatii Utah State a declarat ca nori vor inregistra o tendinta de formare mult mai usoara si rapida, iar ploile vor creste in intensitate. Astfel, cresterea temperaturii se va face simtita printr-un efect de amplificare asupra climatului prezent.

De asemenea, episoadele de frig puternic precum vortexul polar care si-a facut simtita prezenta iarna trecuta asupra Americii de Nord vor fi mai extreme. In plus, valurile de caldura sau perioadele de seceta se vor intensifica, a adaugat cercetatorul.

Astfel, meteorologii se confrunta cu o problema extrem de delicata, si anume, de a include “forta suplimentara” creata in urma incalzirii globale in modelele de previzionare, care se dovedesc din ce in ce mai complexe. Pentru a realiza acest lucru, viitorii meteorologi vor necesita calculatoare extrem de performante, care, in prezent, sunt foarte putine.

Jennifer Vanos, cercetatorul Universitatii Texas Tech este de parere ca o modificare urgenta a urbanismului oraselor si a modului de viata trebuie pusa in aplicare, care sa se plieze pe aceasta noua realitate, pentru a proteja populatia de fenomenele extreme.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>